Calorgal S.R.L Galați
Informații de interes public conform Legii nr. 544/2001
Solicitare informații de interes public
Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, astfel cum sunt ele definite prin Legea nr. 544/2001, privind accesul la informații de interes public, cum modificările și completările ulterioare, precum și în normele de aplicare HG 123/2002, preconstituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 544/2001, societatea Calorgal poate oferi spre informare următoare tipuri de documente:
a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice;
b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice;
c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice;
d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet;
e) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;
f) programele şi strategiile proprii;
g) lista cuprinzând documentele de interes public;
h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii;
i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se considera vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate
Persoana responsabilă de primirea solicitărilor în temeiul Legii nr. 544/2001
Narcis Andrei
control.intern@calorgal.ro
Lista documentelor de interes public
- Structura organizatorică şi administrativă;
- Programul de audiențe;
- Situații şi raportări statistice periodice către instituțiile de control şi supraveghere specifice activității societății;
- Raportări privind activitatea de relații cu publicul;
- Programul de lucru;
- Comunicate de presă, anunțuri de informare privind activitățile instituției;
- Programe şi stragetii proprii;
- Date publicate pe site-ul Calorgal S.R.L;
- Rapoarte anuale de audit/activitate;
- Bilanțul contabil;
- Bugetul;
- Declarații de avere, declarații de interese;
- Declarații de aderare, planuri de integritate;
- Licențe şi certificări;
- Procedura de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinței;
- Modalități de plată;
- Achiziții publice
- Contractul – cadru de furnizare a energiei termice;
Lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/ sau gestionate, potrivit legii:
- Acordare/modificare raporturi de muncă, constituire comisii etc.
- Acțiuni în instanţă, întâmpinări, poziții, căi de atac formulate în cadrul litigiilor în care instituţia este parte
- Adeverinţe şi avize pentru concedii medicale, de venit
- Adeverinţe stagiu de cotizare luate în calcul la pensie, extrase de vechime
- Adeverințe diverse
- Adrese către terțe organizații/ instituţii Adrese interne
- Avize şi referate tehnice
- Bilanţuri contabile, state de salarii, facturi, contracte de garanție, contracte economice
- Bonuri de consum
- Borderouri
- Buletine metrologice
- Broşuri
- Carnete de muncă, fişe de pensie, adeverinţe cuprinzând salarii, sporuri etc.
- Cereri de pensionare, de recalculare
- Cereri şi formulare pentru bilete de tratament
- Comenzi către furnizori Comunicate/ informări de presă
- Condici de prezență
- Contracte de închiriere
- Contracte de achiziții publice
- Contracte de asigurare socială, acte adiți onale la contracte
- Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură
- Contracte de muncă pe durată nedeterminată şi determinată
- Conturi de execuție
- Comenzi
- Decizii de pensionare cu anexe (buletin de calcul, perioade de activitate, punctaje anuale)
- Decizii asupra capacitătii de muncă
- Decizii şi dispoziții interne
- Decizii de personal (încadrare în muncă, stabilire salarii, suspendare raporturi de muncă, demisii etc.)
- Declarații fiscale
- Declarații de asigurare socială, comunicări de modificare
- Documentații de proiectare
- Documente de calitate conform standardelor SR EN ISO 9001,SR EN ISO 14001, SR EN ISO 45001
- Documente privind activitatea de valorificare a mijloacelor fixe scoase din funcţiune şi a bunurilor materiale casate
- Documente, situații, lucrări, rapoarte, analize şi recomandări solicitate de instituții tutelare şi de reglementare
- Documente contabile primare
- Documente necesare desfăşurării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante
- Documente procedurale privind norme de protecţie a mediului
- Documente şi dosare de protecție a muncii
- Documente privind reglementări legale
- Documentare de expertiză medicală
- Dosare de personal
- Dosare de legislație
- Dosare profesionale ale angajaților instituției
- Evidenţe ore suplimentare efectuate
- Facturi pentru prestări servicii
- Fişe de posturi
- Fişe de inventar (mijloace fixe şi obiecte de inventar)
- Foi de parcurs-consum benzină
- Hotărâri şi decizii de acordare a unor drepturi în baza unor legi speciale
- Invitații şi citații
- Inventare
- Întocmire / avizare răspunsuri diverse cereri / decizii debit
- Materiale de sinteză de natură economico-financiară
- Necesare de materiale
- Note de fundamentare
- Ordine de deplasare, deconturi cheltuieli, extrase de cont, note contabile
- Ordine, dispoziții, precizări, comunicări interne
- Organigrame
- Pontaje
- Programe cu finanțare externă
- Programe de pregătire şi de certificare profesională şi formare continuă
- Programare concedii de odihnă şi evidența efectuării lor
- Programare serviciu permanență în cadrul instituției
- Procese-verbale specifice serviciului financiar-contabil şi administrativ
- Procese verbale de control încheiate de către instituțiile cu atribuții în control şi îndrumare
- Proceduri interne pentru procese diverse
- Proiecte tehnice
- Planuri de protecție civilă şi situaţii de urgență
- Planuri anuale, rapoarte, documente şi situații specifice activității de audit public intern
- Planificări diverse
- Procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor
- Procese verbale de şedințe
- Raportări statistice
- Raportări şi informări privind activitatea desfăşurată
- Rapoarte de activitate
- Rapoarte de evaluare personal
- Rapoarte şi ordine de lucru
- Raportări economico-financiare statistice
- Răspunsuri la petiții, adrese, sesizări
- Referate de avizare, referate de necesitate
- Registre diverse
- Reguli şi norme de ordin intern
- Regulamente de organizare şi funcționare
- State de funcţii şi state de personal, conform organigramei
- Situaţii nominale cu angajații instituţiei
- Situații privind raportarea indicatorilor de performanță a instituţiei
- Solicitări
- Strategii proprii
Rapoarte/Informări
Riscurile specifice domeniului de activitate al societății
Declarația privind riscurile specifice domeniului de activitate la nivelul CALORGAL SRL Galați